Sunt in situatia unei alegeri intre doua reprezentari de sine. Pare constrangatoare lipsa de alternative, insa am inteles fara prea mare efort ca nu e cazul sa interpretez contextul din punctul de vedere al obligativitatii.
Nu e deloc amuzant, chiar asa stau lucrurile: pentru ca sunt lipsit de puterea de a fi imponderabil trebuie sa fac alegerea amintita.
Astfel, decid sa aleg ponderatia infrant de remuscari si temeri de tot felul si izgonit din starea mea confortabila de consumator irepronsabil.
E vorba de oglindire - veti rade - de metafizica oglindirii. Despre modul in care de la un moment dat am decis a-mi defini reprezentarea.
(Sunt convins ca doamnele inteleg cuvintele mele intr-un mod acut, mai putin filosofic. Si eu le dau dreptate.)
Veti observa alaturi de mine ca cele doua cuvinte oricat vor fi intoarse pentru a li se descoperii toate fatetele semantice, ele nu au nici o relatie directa unul cu celalalt. Unul pare sa apartina materiei greoaie, agregatiei gravitationale iar celalalt ... ponderatia - apartinad reprezentarilor subtile, eterice - pare a fi o virtute, o matrice generatoare de energie sufleteasca indreptata spre scop.
Daca in fata mea sade o tarta cu ciocolata si alte zahariseli - iar dumneavoastra va puteti imagina chipul meu - in acest context ma intreb: care este scopul ponderatiei?
Cu siguranta e vectorul catre imponderabilitate - asta e concluzia mea directa.
Disociind hermeneutic, ponderatia - fiind negarea abrupta a ponderabilitatii - este insasi calea spre imponderabilitate.
Va spun asta ca o concluzie personala dupa ce, de la 92 kg am ajuns la 83 kg.
Sa ne fie disocierea usoara!
Postări
Ouă umplute cu pate de ficat
Acum 23 de ore
Un comentariu:
pentru mine a fi ponderat(a) implica groso-modo suprimarea totala a placerii. :(((
il percep ca sinonim cu a fi cumpatat, moderat si in gerere ca si concept mai mult de limitare, de ingradire in cazul acesta a poftelor, decat de echilibrare...
si nu stiu de ce am senzatia ca este o problema in particular a "doamnelor". :) si spun asta pentru ca, desi marii bucatari ai lumii sunt barbati, eu pledez totusi pentru suprematia femeii in bucataria noastra cea de toate serile. barbatii sunt in mare parte "consumatori" a ceea ce este pe masa, mananca atat cat au si daca nu e suficient suplimenteaza cu o bere, alimentul lor preferat. femeile insa, si mai ales cele asemeni mie - suferinde de o forma ciudata de "isterie culinara", transforma gatitul, pranzurile si cinele, in adevarate simeze pe care-si etaleaza virtutile culinare... e greu, atunci cand te bucuri de propriul succes al unei retete reusite, sa ai o atitudine ponderata vis-a-vis de impulsul de a infuleca pe nerasuflate din aceste "bunatati".
poate e ceva strict personal, dar mie mi-e mult mai greu sa ma abtin de la propriile mele mancaruri, decat de la cele gatite de altii.
Trimiteți un comentariu