Sunt in situatia unei alegeri intre doua reprezentari de sine. Pare constrangatoare lipsa de alternative, insa am inteles fara prea mare efort ca nu e cazul sa interpretez contextul din punctul de vedere al obligativitatii.
Nu e deloc amuzant, chiar asa stau lucrurile: pentru ca sunt lipsit de puterea de a fi imponderabil trebuie sa fac alegerea amintita.
Astfel, decid sa aleg ponderatia infrant de remuscari si temeri de tot felul si izgonit din starea mea confortabila de consumator irepronsabil.
E vorba de oglindire - veti rade - de metafizica oglindirii. Despre modul in care de la un moment dat am decis a-mi defini reprezentarea.
(Sunt convins ca doamnele inteleg cuvintele mele intr-un mod acut, mai putin filosofic. Si eu le dau dreptate.)
Veti observa alaturi de mine ca cele doua cuvinte oricat vor fi intoarse pentru a li se descoperii toate fatetele semantice, ele nu au nici o relatie directa unul cu celalalt. Unul pare sa apartina materiei greoaie, agregatiei gravitationale iar celalalt ... ponderatia - apartinad reprezentarilor subtile, eterice - pare a fi o virtute, o matrice generatoare de energie sufleteasca indreptata spre scop.
Daca in fata mea sade o tarta cu ciocolata si alte zahariseli - iar dumneavoastra va puteti imagina chipul meu - in acest context ma intreb: care este scopul ponderatiei?
Cu siguranta e vectorul catre imponderabilitate - asta e concluzia mea directa.
Disociind hermeneutic, ponderatia - fiind negarea abrupta a ponderabilitatii - este insasi calea spre imponderabilitate.
Va spun asta ca o concluzie personala dupa ce, de la 92 kg am ajuns la 83 kg.
Sa ne fie disocierea usoara!
Postări
Tort de ciocolata cu visine
Acum 4 săptămâni
Un comentariu:
pentru mine a fi ponderat(a) implica groso-modo suprimarea totala a placerii. :(((
il percep ca sinonim cu a fi cumpatat, moderat si in gerere ca si concept mai mult de limitare, de ingradire in cazul acesta a poftelor, decat de echilibrare...
si nu stiu de ce am senzatia ca este o problema in particular a "doamnelor". :) si spun asta pentru ca, desi marii bucatari ai lumii sunt barbati, eu pledez totusi pentru suprematia femeii in bucataria noastra cea de toate serile. barbatii sunt in mare parte "consumatori" a ceea ce este pe masa, mananca atat cat au si daca nu e suficient suplimenteaza cu o bere, alimentul lor preferat. femeile insa, si mai ales cele asemeni mie - suferinde de o forma ciudata de "isterie culinara", transforma gatitul, pranzurile si cinele, in adevarate simeze pe care-si etaleaza virtutile culinare... e greu, atunci cand te bucuri de propriul succes al unei retete reusite, sa ai o atitudine ponderata vis-a-vis de impulsul de a infuleca pe nerasuflate din aceste "bunatati".
poate e ceva strict personal, dar mie mi-e mult mai greu sa ma abtin de la propriile mele mancaruri, decat de la cele gatite de altii.
Trimiteți un comentariu